image
Sursa foto: time.com

Rusia a cerut Interpol să-l aresteze, pentru a șaptea oară, pe un critic al Kremlinului

Rusia a cerut Interpolului pentru a şaptea oară să îl aresteze pe Bill Browder, un critic al Kremlinului care locuieşte în Londra şi coordonează o campanie pentru a pedepsi oficialii ruşi pentru moartea din 2009 a avocatului său Sergei Magnitsky, conform unei scrisori obţinută de Reuters.

Browder a devenit unul dintre cei mai vocali critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin.

Comisia pentru Controlul Fişierelor a Interpolului le-a scris avocaţilor lui Browder pentru a-i informat că Biroul Central Naţional (BCN) al Rusiei a cerut arestarea sa pentru şase capete de acuzare printre care şi faliment intenţionat şi evaziune fiscală.

„BCN a autorizat Comisia să vă informeze cu privire la cererea sa privind cooperarea în arestarea clientului dumneavoastră”, se arată într-o scrisoare a Interpolului de pe 21 ianuarie, informează News.ro.

Rusia îl consideră pe Browder ca fiind un infractor în timp ce el consideră Rusia ca fiind un stat criminal. Rusia a cerut în repetate rânduri Interpolului să îl aresteze pe Browder, cel care a fost condamnat în absenţă de un tribunal rus la nouă ani de închisoare pentru faliment intenţionat şi evaziune fiscală.

Interpolul a respins cererile Rusiei de şase ori. Browder susţine că este victima unor măsuri de răzbunare din partea unor oficiali corupţi din statul rus şi neagă toate acuzaţiile.

Anul trecut, Putin i-a sugerat preşedintelui american Donald Trump anul trecut la Helsinki ca oficialii ruşi să îl poată chestiona pe Browder pentru că a reuşit să câştige 1,5 miliarde de dolari fără să plătească taxe în Rusia.

Comisia de opt persoane a Interpolului, printre care se află şi un avocat rus care a fost implicat în trecut în cererile Rusiei de arestare, va analiza cererea Rusiei în perioada 15-19 aprilie.

Browder, care s-a născut în SUA, a acumulat o avere de milioane de dolari în Rusia şi a depus eforturi de lobby pe lângă guvernele vestice pentru a le convinge să impună sancţiuni asupra oficialilor ruşi pentru corupţie şi abuzuri asupra drepturilor omului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: