image
Sursa foto: AP

Declaraţia tranşantă a deputaților UE aflaţi în vizită în RM: Avizul Comisiei de la Veneţia trebuie implementat de la A la Z

Autorităţile de la Chişinău trebuie să implementeze recomandările Comisiei de la Veneţia de la A la Z. În cazul în care scrutinul din toamnă va fi organizat în condiţiile sistemului electoral mixt, stabilite de actuala guvernare de la Chişinău, Republica Moldova va rata ajutorul macrofinanciar din partea UE, iar politicienii moldoveni vor pierde încrederea instituţiilor europene.

Declaraţiile aparţin europarlamentarilor din Comisia pentru Afaceri Externe şi Comisia pentru Bugete, care se află într-o vizită în ţara noastră pentru a evalua nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE şi a monitoriza eficienţa utilizării sprijinului financiar din partea UE.

„De la cel mai înalt nivel european, comisari europeni, conducerea Parlamentului European au spus foarte clar: ţineţi cont de recomandări, nu modificaţi legislaţia electorală, nu aşa se face în Europa. Dacă legea va rămâne în vigoare aşa modificată şi alegerile se vor desfăşura în baza ei, va fi o pierdere de încredere a instituţiilor europene în oamenii politici din RM care au făcut aceste modificări. „Recomandările Comisiei de la Veneţia trebuie implementate de la A la Z. De ce nu a ajuns prima tranşă? Pentru că aceste condiţiile nu sunt îndeplinite. Când vor fi îndeplinite, atunci banii vor veni. Pentru Parlamentul European este important să fie organizate alegeri libere în care nici un actor să nu fie dezavantajat, iar cetăţeanul să poată vota indiferent de locul unde se află”, a declarat preşedintele Comisiei pentru Bugete, europarlamentarul Siegfried Mureşan.

„UE pune preţ pe părerea Comisiei de la Veneţia cu privire la reforma electorală. Nu veţi fi surprinşi că suntem dezamăgiţi că nu s-au ţinut cont de unele recomandări esenţiale ale Comisiei de la Veneţia. În ajunul alegerilor, este important să se reglementeze finanţarea partidelor şi punerea în aplicare a legii electorale. Am amintit interlocutorilor că respectarea prevederilor democratice sunt esenţiale pentru acordarea ajutorului macrofinanciar din partea UE”, a spus şi preşedinta Delegaţiei Comisiei pentru Afaceri Externe. Laima Liucija Andrikienė, referindu-se la întrevederile avute cu oficialii de la Chişinău.  

Delegaţia Parlamentului European, constituită din 13 eurodeputaţi. Scopul vizitei este de a evalua gradul de onorare a obligaţiilor şi angajamentelor asumate de Republica Moldova faţă de Consiliul Europei.

Oficialii se documentează cu privire la evoluţiile politice din Republica Moldova, pregătirea alegerilor parlamentare şi modificările legislative referitoare la democraţie, statul de drept şi drepturile omului.

Noutăţile partenerilor

comentarii: