Inculpaţii au fost condamnaţi pentru „tentativă de răsturnare a guvernului”.

Unii dintre inculpaţi au fost găsiţi vinovaţi şi de „apartenenţă la o organizaţie teroristă armată”, într-un proces în care aproape 70 de persoane au fost judecate pentru presupusa implicare în acest scandal de corupţie, izbucnit în decembrie 2013.

Scandalul, care a zguduit puterea lui Erdogan, pe atunci şef al guvernului, a vizat mai mulţi miniştri şi apropiaţi ai liderului turc, acuzaţi de primire de mită sau de alte ilegalităţi. Mai mulţi miniştri, apropiaţi ai lui Erdogan, au demisionat atunci.

Scandalul a fost însă rapid înăbuşit, iar sute de poliţişti şi de magistraţi având legătură cu ancheta au fost arestaţi sau transferaţi.

Erdogan a respins acuzaţiile şi a pus scandalul pe seama unui „complot” al predicatorului Fethullah Gülen, fostul aliat devenit principalul său adversar.

Clericul, rezident în SUA de două decenii, este acuzat de asemenea de Ankara că ar fi orchestrat tentativa de puci din iulie 2016.

Autorităţile turce şi media controlate de stat descriu acum scandalul de corupţie din 2013 ca „o tentativă de stat judiciară” ce a premers tentativa de puci din 2016.

Ankara îi acuză pe susţinătorii lui Gülen că au infiltrat cu răbdare instituţiile turce, printre care justiţia, poliţia, învăţământul, pentru a crea un „stat paralel”.

După tentativa de puci din 2016, autorităţile au declanşat epurări de o amploare fără precedent împotriva susţinătorilor presupuşi ai lui Gülen, dar şi a unor opozanţi kurzi şi jurnalişti, arestând zeci de mii de persoane.