image
Sursa foto: Getty Images

Icardi nu a pierdut doar banderola din cauza Wandei Nara, ci şi şansa de a merge la Real Madrid

Mauro Icardi a fost deposedat de banderola de căpitan al lui Inter Milano, ca urmare a unor declaraţii făcute de soţia-agent Wanda Nara, şi a refuzat să facă deplasarea cu restul echipei în Austria, pentru meciul cu Rapid Viena, din turul 16-imilor de finală ale Europa League, iar viitorul atacantului argentinian pe Giuseppe Meazza este incert.

În aceste condiţii, cele mai importante cluburi ale Europei au fost puse în alertă. Printre ele, şi Real Madrid, care îl monitorizează de mai mult timp pe fotbalistul de 25 de ani. Totuşi, cotidianul Marca anunţă că Icardi nu va ajunge pe Santiago Bernabeu, iar motivul îl reprezintă Wanda Nara.

Oficialii din capitala Spaniei sunt îngrijoraţi de modul în care negociază cea care îi este soţie şi agent vârfului sud-american. De asemenea, la fel ca omologii lor nerazzurri, şefii grupării "blanco" au fost deranjaţi de faptul că Wanda Nara i-a atacat indirect pe colegii lui Icardi şi a creat astfel tensiuni în vestiar.

”Dacă ar fi să aleg între prelungirea contractului și aducerea unor jucători care să îi dea 5 pase bune pe meci lui Mauro aș merge pe varianta a doua. Aș prefera să fie susținut de echipă”, au fost vorbele spuse de Wanda Nara, care au declanşat furia unora dintre coechipierii golgheterului interist.

Ivan Perisic s-a simţit vizat de aceste declaraţii şi a avut un mesaj clar pentru fostul căpitan al echipei. ”Spune-i soției tale să nu mai vorbească despre mine!”, i-ar fi transmis vicecampionul mondial din Rusia.

Sursa citată menţionează că, în ianuarie, Real Madrid chiar a intenţionat să facă o ofertă pentru Mauro Icardi, însă conducerea clubului consideră, în lumina ultimelor evenimente, că a luat decizia corectă.

După ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, presa din Italia scrie că Mauro Icardi este foarte aproape de o despărțire de Inter, în vară. În vârstă de 25 de ani, argentinianul ar putea fi înlocuit cu Edinson Cavani, potrivit Tuttosport.

În vârstă de 32 de ani, Edinson Cavani este considerat drept înlocuitorul perfect pentru atacul lui Inter Milano. Vârful uruguayan are contract valabil până în 2020 cu PSG, iar în actualul sezon, are în total 22 de goluri în 26 de meciuri. În campionat a reușit să înscrie 17 goluri în 16 partide (1,06 goluri/meci)

De partea cealaltă, Mauro Icardi are 15 goluri în 28 de partide în toate competițiile.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: