image
Sursa foto: Jurnal.md

RM a ratat venituri de milioane din sfera jocurilor de noroc; „Firmele își fac publicitate în media afiliată lui Plahotniuc”

Procuratura Generală a investigat, în cadrul unui proces penal, traiectoria acțiunilor care au permis prejudicierea bugetului public cu peste 400 de milioane de lei ca urmare a transmiterii, prin diferite scheme dubioase, unor companii străine, a controlului în domeniul jocurilor de noroc. Anunțul a fost făcut de procurorul general Alexandru Stoianoglo, în cadrul unei conferințe de presă.

Investigațiile au relevat că, anumiți factori de decizie ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Proprietății Publice, alte persoane deocamdată neidentificate, urmărind scopul facilitării unor agenți economici de a obține controlul în domeniul jocurilor de noroc, folosind intenționat situația de serviciu, ar fi creat premise pentru preluarea afacerii în beneficiul unui cerc restrâns de persoane, prin intermediul Loteriei Naționale a Moldovei, elaborând și promovând cadrul normativ necesar.

Astfel, prin Legea nr.291 din 16 decembrie 2016 cu privire la organizarea şi desfășurarea jocurilor de noroc, a fost instituit monopolul de stat în domeniu, fiind împuternicită cu organizarea și desfășurarea activității respective Loteria Națională a Moldovei - agent economic cu cotă integrală de stat, iar activitatea agenților economici în domeniul jocurilor de noroc a fost sistată, cu declararea nevalabilă a licențelor.

Concomitent, prin Hotărârea Guvernului nr.237 din 25 mai 2017 au fost efectuate modificări în lista lucrărilor și serviciilor de interes public național, propuse parteneriatului public-privat, cu includerea în anexa nr.2 a serviciilor din domeniile ce constituie monopol de stat, gestionate de Loteria Națională a Moldovei.

Ulterior, persoanele menționate, mimând activitatea grupului de lucru pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru proiectul ”Servicii din domeniile ce constituie monopol de stat gestionat de Loteria Națională a Moldovei”, creat prin ordinul Agenției Proprietăți Publice din 3 mai 2017, au pregătit Studiul de fezabilitate și l-au prezentat, formal, membrilor grupului spre aprobare.

În continuare, factorii de decizie ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, în pofida avizului negativ al Ministerului Justiției, au elaborat și promovat proiectul Hotărârii Guvernului nr.639, adoptată la 14 august 2017, conform căreia au fost incluse criterii de eligibilitate, care favorizau un cerc îngust de companii. Acestea trebuiau să dețină licențe valabile în domeniul vizat, în condițiile în care agenților economici din țară le-au fost retrase licențele. Cifra de afaceri a participantului la concurs trebuia să fie de minim 500 milioane de euro pentru ultimii trei ani cumulativ. Compania trebuia să dispună de cel puțin 5 mii de automate de joc în operare în diferite state europene și să fie producător de automate de joc.

În condițiile expuse, Comisia de selectare a partenerilor privați, instituită prin ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii din 10 octombrie 2017, a adjudecat dreptul de negociere a contractelor pentru sectorul loteriilor și pariurilor la competițiile sportive, cu Asocierea operatorilor economici: NEW Games AD, National Lottery AD și NGM SPC Limited. Pentru sectorul automatelor de joc cu câștiguri bănești - cu Asocierea operatorilor economici: Novo Gaming M Tehnologies GmbH, Novomatic Gaming Industries GmbH și Novomatic AG.

La 20 și 23 aprilie 2018, grupul de lucru a aprobat formal proiectele contractelor negociate și, respectiv, a abilitat Agenția Proprietăți Pubice și Loteria Națională a Moldovei să le semneze, fapt care a fost realizat în aceiași zi.

Loteria Națională a Moldovei urma să beneficieze de 75% din venituri, iar partenerul privat 25%. În realitate, conform estimărilor specialiștilor, raportul de repartizare a profitului din activitatea de organizare și desfășurare a loteriei, este de 11,4% - statul și 89,6 % - partenerul privat, deoarece Loteria Națională a Moldovei suportă costul serviciilor de distribuție și cheltuieli pentru fondul de câștiguri.

În intervalul 1 noiembrie 2018 - luna mai 2019 din vânzarea biletelor de loterie au fost încasate mijloace bănești în sumă de 325,98 milioane de lei, din care, 39,5 milioane de lei au revenit Loteriei Naționale a Moldovei, iar partenerului privat circa 81,5 milioane de lei.

La fel, dezavantajarea Loteriei Naționale a Moldovei se atestă și în sectorul automatelor de joc, fiindu-i atribuit un volum mai mare de obligații și cheltuieli comparativ cu cele ale partenerului privat, iar cota-parte din totalul venitului brut al jocului care revine Loteriei Naționale a Moldovei este de 51%.

Potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat, suma încasărilor sub formă de taxe și impozite pentru anii 2014-2015 s-a estimat la 119,2 mln lei și 132,4 mln lei, pe când suma investițiilor preconizată pentru sectorul loteriilor și pariurilor la competițiile/evenimentele sportive, se estimează la circa 63 mln lei, iar pentru sectorul automatelor de joc cu câștiguri bănești constituie circa 30 milioane de lei.

Raportând încasările din anii 2014 – 2015 la acest compartiment, rezultă că, pentru anii 2017-2019, bugetul public a ratat venituri de circa 400 milioane de lei.

Astfel, direcționarea mijloacelor financiare acumulate sub formă de taxe și impozite din activitatea jocurilor de noroc până la instituirea monopolului de stat în domeniul dat, erau suficiente pentru dezvoltarea sectorului doar de către Loteria Națională a Moldovei, fără cedarea unei cote importante din venituri partenerilor privați.

Ca urmare a celor stabilite, Procuratura Generală a inițiat o cauză penală pe faptul abuzului de serviciu, comis cu participație, de către persoane publice, în interes material personal sau în interesul terților, manifestat prin atribuirea în beneficiul unor companii străine, conform schemelor dubioase, a domeniului jocurilor de noroc, soldat cu prejudicierea bugetului public național.

În urma acestui parteneriat public-privat, circa 65 de companii autohtone și-au stopat activitatea, mii de oameni au rămas fără locuri de muncă.

În același timp, firmele cu „afacere privilegiată” achită milioane de lei pentru a-și face publicitate la posturile radio și TV, afiliate cetățeanului Vladimir Plahotniuc a anunțat părocurorul general Alexandru Stoianoglo.

Procurorii întreprind pe moment acțiuni pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor celor implicați în această schemă criminală.

Noutăţile partenerilor

comentarii: