image
Sursa foto: AP

Europarlamentare: Votul a început în Marea Britanie și Olanda; Este al doilea cel mai impunător scrutin din lume, după India

Alegătorii din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene sunt chemaţi la urne, a noua oară în istoria europeană, pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlamentul European în perioada 23 - 26 mai, relatează AFP.

427 DE MILIOANE este numărul estimat al alegătorilor din cele 28 de state membre aflaţi la vârsta participării la vot. Cu un asemenea corp electoral, scrutinul european este al doilea cel mai important din lume, după alegerile legislative din India.

Votul a început deja de joi în Marea Britanie și Olanda. Rezultatele oficiale vor fi anunţate însă doar în seara zilei de duminică, 26 mai.

Vineri vor vota alegătorii din Irlanda, iar sâmbătă cei din Slovacia, Letonia şi Malta. În Republica Cehă votul se va desfăşura în două zile, vineri şi sâmbătă.

În conformitate cu practicile naţionale, celelalte 21 de state membre, inclusiv România, vor vota duminică, 26 mai. De la ora 16:00 GMT, vor fi publicate exit-poll-uri şi rezultate preliminare din Germania, cea mai mare ţară din Uniunea Europeană.

Franţa, a doua ca mărime, va urma la 18:00 GMT.

Repartizarea mandatelor variază în funcţie de mărimea populaţiei. Germania va avea 96 de mandate, Franţa 74, Italia şi Regatul Unit câte 73, iar Malta, Ciprul şi Luxemburgul doar şase. România are, înainte de Brexit, 32 de europarlamentari.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: