image
Sursa foto: tass.ru

Oficial rus: „Oligarhii Plahotniuc și Gușan, care conduc la Chișinău și în Transnistria, TREBUIE SĂ PLECE”

Republica Moldova și regiunea transnistreană sunt conduse de oligarhi care nu aduc nimic bun și care trebuie să plece. Declarația a fost făcută de președintele Comitetului Dumei de Stat a Federației Ruse pentru afaceri cu CSI, integrare eurasiatică și relații cu compatrioții, Leonid Kalașnikov, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune afiliat Kremlinului, Rossia 1.

„Eu văd exemplul Rusiei anilor 90, văd exemplul actualilor oligarhi, care, de exemplu, conduc în Transnistria și la Chișinău. Și asta în timp ce Transnistria este pro-Rusia, iar Moldova este împotriva Rusiei. Acolo stă Plahotniuc, dincolo stă Gușan (Victor Gușan, patronul holdingului Sheriff n.r.). Aceștia s-au înțeles în timpul alegerilor și au ales candidații care trebuie. Între timp, îi demit sau îi arestează pe cei care nu sunt de acord cu ei, doar la o singură indicație a oligarhului. Credeți-mă, nici în anii 90 n-au adus nimic bun țării, nici acum cei ca Plahotniuc și Gușan nu aduc nimic bun. Ei trebuie să plece!”, a declarat președintele Comitetului Dumei de Stat a Federației Ruse pentru afaceri cu CSI, integrare eurasiatică și relații cu compatrioții, Leonid Kalașnikov.

Vedeți declarațiile în minutul 41:30.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: