"Diavolii" lui Mourinho par dispuşi de orice sacrificiu financiar pentru a stopa supremaţia lui City, astfel că pe Old Trafford se anunţă o vară fierbinte din punct de vedere al venirilor.

Dacă în ofensivă lucrurile stau destul de bine, odată cu aducerea lui Alexis Sanchez, "Specialul" vrea să îşi întărească defensiva. Pe hârtie, United nu stă rău în zona fundaşilor centrali, unde Bailly, Jones, Smalling sau Lindelof oferă alternative. Primii doi sunt însă extrem de predispuşi la accidentăril, lăsându-l pe antrenor cu mari probleme în momente cheie.

Toby Alderweireld a fost în ultimii ani printre cei mai constanţi apărători din lume, iar United vrea să profite de situaţia sa.

Astăzi, oficialii lui Spurs i-au mărit contractul lui Pochettino, al cărui salariu va creşte de la 6.6 milioane de euro pe an la zece. Antrenorul va urca în topul celor mai bine plătiţi antrenori din Premier League, acum fiind pe locul patru, după Pep Guardiola, Jose Mourinho şi Antonio Conte. Nu acelaşi lucru se întâmplă însă cu Alderweireld, care cere 180.00 de lire pe săptămână pentru a-şi pune semnătura pe o nouă înţelegere. Belgianului îi expiră contractul la anul, astfel că Spurs ar putea decide să îl vândă, pentru a nu risca să îl piardă gratis. United e dispusă să achite o sumă de cel puţin 60 de milioane de euro pentru apărător, căruia îi va satisface şi pretenţiile materiale.