Aceasta mai spune că în PMAN au fost în jur de 12 mii de persoane, care au fost divizați în două grupuri, unul la protestul organizat de PAS, PLDM și PPDA și la contramanifestația organizată de partidul Șor.

„Ambasadoarea anunță datele oferite de poliție potrivit cărora, la primul protest au fost 6500 de persoane, iar la cel organizat în susținerea lui Ilan Șor, care acum este investigat pentru implicarea în furtul miliardului, cinci mii. Potrivit scrisorii lui Balan, participanții la protestul organizat de PAS, PPDA și PLDM au încercat să provoace tensiuni devenind agresivi față de susținătorii Partidului Șor, inclusiv, se menționează în scrisoare, doi europarlamentari, însă poliția a intervenit fără a recurge la forță”, notează sursa.

Mai mult, Cristina Balan mai spune că protestul PAS, PPDA și PLDM a continuat și a doua zi cu câțiva zeci de oameni care au încercat să blocheze accesul oficialilor la statuia lui Ștefan cel Mare, care era parte a manifestațiilor preconizate pentru celebrarea zilei Independenței. Ea mai spune și despre faptul că protestatarii au fost evacuați de poliție după ce aceștia au refuzat să părăsească locul voluntar.

Totodată, Balan menționează că unii analiști politici, dar nu le dă nume, consideră protestele date drept parte a campaniei electorale pentru alegerile din februarie 2019.

Balan este vicepreședinte al PD din aprilie 2017. Potrivit lui Plahotniuc, în partid aceasta ar fi responsabilă de domeniul relațiilor externe.

Anterior, Cristina Balan a fost director general al Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova, fondată de Plahotniuc.

Anterior RISE Moldova a scris că Cristina Balan a reprezentat în 2008 și compania cipriotă Daranian Holdings Ltd. care a cumpărat Întreprinderea de Stat Complexul hotelier Codru cu suma de 50,3 milioane de lei, proprietate, care ulterior a fost transferată către Finpar Invest SRL, controlată de Plahotniuc.

Totodată, în mai multe tranzacții, Balan a reprezentat Power Investment LLC, unul dintre offshore-urile care până la sfârșitul anului 2010 au controlat Finpar Invest.

ambasador PDambasador PD
scrisoarea PD 1scrisoarea PD 1