Istoricul rus, specialist în Napoleon, era, se pare, sub influenţa alcoolului în momentul în care poliţiştii l-au scos sâmbătă dimineaţă din râul Moika, în Sankt Petersburg, fosta capitală imperială a Rusiei, având asupra sa un rucsac în care au fost găsite braţele unei femei şi un pistol de semnalizare.

Potrivit presei locale, acesta ar fi căzut în apele râului unde urma să arunce părţile de cadavru şi a recunoscut că intenţiona să se debaraseze de corpul victimei, după care să se sinucidă în public, îmbrăcat precum Napoleon.

„Şi-a recunoscut vinovăţia”, a declarat pentru AFP avocatul acestuia, Alexandre Potchuev, care a adăugat că istoricul, în vârstă de 63 de ani, în prezent spitalizat şi primind îngrijiri pentru hipotermie, spune că îşi regretă fapta şi că doreşte să colaboreze cu poliţia, informează Agerpres.

Acesta a recunoscut că şi-a ucis iubita, o fostă studentă de 24 de ani, cu care colaborase la redactarea mai multor cărţi, în urma unei dispute, după care a decapitat-o şi dezmembrat-o cu intenţia de a încerca să scape de cadavru, a relatat presa locală.

Titularul unei catedre de istorie la Universitatea din Sankt Petersburg, autor a mai multor volume, istoricul era totodată angajat în Franţa pe funcţia de consilier în cadrul Institutului Social de Studii Economice şi Politice (ISSEP), şcoală fondată de fosta deputată de extremă dreaptă Marion Marechal. Instituţia franceză l-a destituit la scurt timp după anunţul arestării sale.

„Am aflat cu groază despre crima atroce pe care ar fi comis-o Oleg Sokolov. Profesor la catedra de istorie modernă de la Universitatea Sankt Petersburg, director de cercetare invitat la Şcoala Practică de Înalte Studii de la Sorbona, decorat cu Legiunea de onoare franceză, ne e greu să ne imaginăm că a fost capabil de acest act odios”, a explicat sâmbătă, într-un comunicat, ISSEP.

Acest admirator al lui Napoleon era, potrivit studenţilor săi, un profesor talentat, care vorbea franceză şi putea interpreta atât rolul lui Napoleon, cât şi pe cele ale generalilor săi, însă era cunoscut şi pentru gesturi bizare precum faptul că se îmbrăca asemenea lui Napoleon, iubitei sale îi spunea „Josephine” şi îi plăcea ca oamenii să i se adreseze cu apelativul „Sire”.

Partenera sa, Anastasia Echchenko, în vârstă de 24 de ani, era de asemenea pasionată de epoca napoleoniană şi îi plăcea să poarte ţinute de epocă.