De 27 de ani, suntem două țări independente în teorie. Și tot de atâția ani ne confruntăm cu elite politice corupte. De zece ani, aceste elite sunt oligarhice. Banii sunt noi, dar metodele de control – o combinație între mișcări financiare post-sovietice și metode de represiune sovietice. La fel ca în Moldova actuală, și în Armenia partidul care a fost la putere până în mai 2018 controla totul, de la sistem judecătoresc la educație.

Dar dacă după protestele din aprilie 2009, guvernarea noastră s-a schimbat, protestele lor masive din 2008 au fost reprimate.

De atunci, societatea civilă a protestat ani în șir în câteva feluri – prin proteste clasice; prin violență; și non-violent, prin neascultare civică.

Neascultarea civică non-violentă a fost strategia mișcării din 2017-2018 care l-a propulsat pe fostul jurnalist Nikol Pașinian, în vârstă de 42 de ani, în funcția de Prim-Ministru. El a dat, sau alimentat, tonul unui protest pașnic asumat, care a mers dincolo de adunările naționale clasice din piață, în care mulțimea se aduna pasivă în fața unei scene; care s-a extins și în afara capitalei; fără scop geopolitic – pentru a evita opoziția Rusiei, Pașinian a insistat că protestele sunt despre Armenia, nu despre o reorientare a Armeniei dinspre Rusia spre Vest.

Inspirat de marșurile lui Nelson Mandela și ale lui Mahatma Gandhi, Pașinian a parcurs 150 de kilometri din al doilea cel mai mare oraș, Ghiumri, și până la Erevan pe jos, adunând susținători ai mișcării de protest în localitățile prin care trecea. ‘Am înțeles că cea mai bună metodă pentru a preveni violența este să fii nonviolent’, a zis el.

Acesta a ajuns la Erevan pe 13 aprilie. Studenții protestau deja de o zi, pentru a preveni votul din parlament care să îl facă pe Serj Sargsian, Președintele Armeniei din 2008 până în 2018 – Sargsian a schimbat Constituția Armeniei, transformând țara dintr-o republică prezidențială într-una parlamentară pentru a putea rămâne la putere (vă sună cunoscut?). Pe 17 aprilie, totuși Sargsian a fost votat Prim-Ministru.

La apelul lui Pașinian, protestatarii au început să se adune de la ora opt dimineața până la cinci seara zi de zi. Scopul clar și limitat al protestului, dincolo de viziunea de termen lung, era demisia lui Sargsian. Iar metodele erau cel puțin trei – ocuparea piețelor publice, blocarea drumurilor, transportului și clădirilor publice, și grevele.

Sigur, nu îi putem acorda toate meritele lui Pașinian. Anumite analize au scos în evidență rolul tinerilor din sectorul IT din Armenia, independent financiar de controlul lui Sargsian. În alte cuvinte, formarea și apoi trezirea conștiinței politice a unei clase de mijloc bine informate. Care a schimbat suflul protestelor. A adus pancarte cu mesaje de gen ‘Imaginați-vă Armenia liberă.’ Nici tinerii, nici Pașinian nu s-au identificat cu naționalismul, liberalismul sau alte ideologii gata făcute. În loc, s-au concentrat pe probleme locale. Pe justiție și lupta anti-corupție.

Împărtășind o viziune comună, grupurile civice – de la grupuri de tineri la grupuri din diasporă – au colaborat cu opoziția. Au organizat acțiuni simultane, în diferite părți ale țării. Au discutat tactici pe Telegram – una dintre puținele aplicații care asigură confidențialitatea conversațiilor.

Dar să reluăm povestea. Timp de unsprezece zile, nimeni nu mai mergea la lucru. În loc, ziua protestatarii blocau transportul public, intrările băncilor și clădirilor guvernamentale cu mașini și tomberoane. Formau lanțuri de oameni. Seara se adunau în piețe, scandau slogane și dansau. Când poliția devenea violentă, utilizând grenade și forță, protestatarii ridicau mâinile și îi îndemnau pe polițiști să li se alăture. Strategia a avut succes parțial și feed-ul de Facebook al armenilor se umplea zilnic de videoclipuri cu polițiști care se alăturau protestatarilor și ofițeri de rang înalt chemându-și colegii să se alăture mișcării populare.

Pe 22 aprilie, Pașinian a fost arestat.

În pofida faptului, 100,000 de oameni au ieșit în piață în Erevan.

Sargsian l-a vizitat în celulă. Au avut o discuție de trei minute. Sargsian a propus să își dea demisia în trei luni. Pașinian a zis că trei luni e prea mult, trebuie să demisioneze imediat. Sargsian i-a reproșat că nu poate vorbi din partea poporului, și că nu a învățat lecțiile din 1 martie 2008, când muriseră zece oameni în urma protestelor, iar Pașinian fusese condamnat la șapte ani de închisoare (după trei ani însă a fost eliberat sub amnistie).

Pe 23 aprilie, protestele au fost reluate. Pentru prima dată, sute de soldați în uniformă s-au alăturat mulțimii în pofida ordinelor că ar fi pedepsiți crunt de către conducere dacă o fac. După amiază, Sargsian și-a dat demisia. ‘Pașinian a avut dreptate și eu nu’, a declarat el.

Pe 1 mai, partidul de la guvernare, care deține 58 din 105 voturi în Parlament, a refuzat să voteze candidatura lui Pașinian ca Prim-Ministru. În urma apelului la protest la 8.15 dimineața, s-au adunat 250,000 de oameni în piață. Au blocat drumurile, gările și chiar și aeroportul. Până seara, 232 de protestatari fuseseră reținuți de poliție. Dar în loc să își plângă înfrângerea, protestatarii au întrevăzut potențiala victorie, zic unii analiști. Protestul a continuat.

După o interogație de nouă ore, pe 8 mai, la a doua încercare, 59 de deputați au votat pentru Pașinian. 42 au fost împotrivă. Deputații din partidul de guvernare care au votat pentru Pașinian au făcut-o, probabil, pentru a evita alegerile anticipate.

‘Victoria voastră nu e că am fost ales eu ca prim ministru al Armeniei’, s-a adresat Pașinian mulțimii după vot. ‘Victoria voastră e că voi ați decis cine ar trebui să fie prim-ministrul Armeniei.’

După venirea la putere a lui Pașinian, foștii protestatari, actualii activiști, s-au apucat să descâlcească corupția sistemică de la nivel local, de la primari la șefi de spitale și directori de școli care au servit în trecut partidul de la putere. Alții fac voluntariat. Lupta continuă. Și în societatea civilă, și în guvern.

‘Sunt într-o stare de lucru, nu e niciun fel de euforie, doar lucru de făcut,’ a zis Pașinian. ‘Dacă am reușit să facem imposibilul, vom reuși să facem și ceea ce e dificil.’

Dacă ei au reușit, noi de ce nu am putea?

Free Moldova