image
Sursa foto: privesc.eu

Cum comentează Dodon decizia Guvernului privind declararea zilei de 23 august drept Ziua victimelor regimurilor totalitare

Președintele Igor Dodon afirmă că nu a știut despre decizia Guvernului privind declararea zilei de 23 august zi de doliu în Republica Moldova, în memoria victimelor regimurilor totalitare și autoritare.

„Eu nu știu despre decizia Guvernului în acest sens. Din câte cunosc eu, astfel de decizii se iau prin discuții cu Parlamentul. Asemenea inițiative la Parlament nu sunt. De aceea, nu putem să comentăm dacă vor fi zile de comemorare”, a declarat Dodon, solicitat de presă.

În schimb pe 24 august, „tradițional” va fi marcată așa-numitazi a eliberării de sub ocupația fascistă”, a spus Dodon.

Șeful statului nu a vrut să dezvăluie din ce bani urmează să fie organizat un concert în centrul capitalei în această zi.

„Nu președintele pune scena, întrebați de cei care se ocupă cu instalarea scenei. Eu mă ocup de partea protocolară, deuneri de flori, vizita la Șerpeni, restul este compania națională Invest Moldova”, a precizat Dodon.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: