image
Sursa foto: IPG

VIDEO // Un șofer beat a comis două accidente, inclusiv a lovit o mașină a poliției, înjurând polițiștii, la Cimișlia

Un șofer în stare de ebrietate a comis două accidente, inclusiv a accidentat o mașină a poliției, care staționa pe o stradă din orașul Cimișlia.

La 18 decembrie, în jurul orei 21.30, un echipaj al Direcției patrulare Sud a Inspectoratului Național de Securitate Publică aflându-se la serviciu pe o stradă din orașul Cimișlia, a fost lovit lateral de un automobil de marca BMW X5 înmatriculat în România. După impact, șoferul BMW-lui a părăsit locul accidentului continuându-și deplasarea.

La scurt timp, șoferul automobilului BMW a fost depistat la domiciliul său din Cimișlia. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 41 de ani.

Fiind testat alcoolscopic s-a stabilit că șoferul BMW-lui consumase alcool, având o concentrație de 0.76 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Polițiștii au documentat cazul, pentru comiterea accidentului rutier și părăsirea locului accidentului.

Și pentru că nu a fost suficient, după plecarea polițiștilor, bărbatul nu s-a liniștit și a decis să se răzbune. A urcat din nou la volanul mașinii, având cu el și un copil, și a pornit în căutarea polițiștilor. Însă pe o stradă din orașul Cimișlia a pierdut controlul volanului și s-a tamponat într-un pilon. Ajunși la fața locului polițiștii l-au documentat repetat pe șofer, înlăturându-l de la volan, iar automobilul a fost transportat la parcarea specială. De această dată, acesta a refuzat sa fie testat alcoolscopic, înjurând polițiștii, fapt pentru care urmează a fi cercetat penal.

IPGIPG

Atenție! Video conține un limbaj licențios.

Noutăţile partenerilor

comentarii: