image
Sursa foto: uefa.com

Dreptate pentru Salah: Fanii au mers la ambasadă

Zeci de fani s-au prezentat în fața ambasadei Spaniei din Egipt, acolo unde au manifestat, supărați după ce Sergio Ramos l-a accidentat pe atacantul lui Liverpool, Mohamed Salah, în finala Champions League.

Sergio Ramos, fundașul lui Real Madrid, a fost "eroul negativ" al finalei Champions League. Deși echipa sa a câștigat trofeul, căpitanul madrilenilor s-a remarcat prin două evenimente mai puțin plăcute. Primul dintre ele s-a petrecut după doar o jumătate de oră, când fundașul l-ar fi accidentat intenționat pe Salah, care a fost nevoit să părăsească terenul în lacrimi. În urma acestui incident, Ramos s-a ales și cu un proces penal, intentat de un avocat egiptean, în urma căruia i se cer daune de un miliard de euro. Pe lângă asta, peste 300.000 de persoane au semnat o petiție prin care cer UEFA să ia măsuri.

Al doilea eveniment s-a petrecut cu două minute înainte ca madrilenii să deschidă scorul, când fundașul l-a lovit cu cotul în cap pe portarul Loris Karius. Acesta a gafat apoi la două dintre cele trei goluri ale madrilenilor. Cu toate acestea, UEFA nu a decis deschiderea vreunei anchete, mai ales că nici arbitrul nu a văzut și nu a notat nimic în raportul său. Federaţia egipteană a anunţat că Mohamed Salah va reveni pe teren în cel mult trei săptămâni, astfel că va putea participa la Cupa Mondială.

Egiptul debutează la Mondialul din Rusia pe 15 iunie, cu Uruguay.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: