Cum a reuşit Finlanda să reducă cu 40% numărul persoanelor fără adăpost

În pofida unei duble recesiuni, numărul persoanelor fără adăpost a scăzut în Finlanda cu aproape 40% în ultimul deceniu.

În timp ce politicienii din Berlin, Londra şi New York au încerca să rezolve problema locuinţelor accesibile prin controlul şi îngheţarea chiriilor, locuinţe temporare, locuinţe sociale şi cofinanţare publică pentru apartamente cu chirii reduse, Finlanda a urmat o abordare mai directă.

Guvernul finlandez a construit mai multe locuinţe pe care le-a oferit oamenilor care au cea mai mare nevoie de ele.

În prezent, peste 17 ţări din întreaga lume au pus la punct programe de tip Housing First. Cu toate acestea, dormitul pe străzi aproape a fost eradicat în Finlanda, o ţară cu 5,5 milioane persoane unde în prezent mai sunt aproximativ 500 de persoane care nu au unde să doarmă.

Comparativ, în Germania, o ţară cu o populaţie de 80 milioane de persoane, sunt 52.000 de persoane fără adăpost.

"Ceea ce au făcut finlandezii este să investească în prevenţie. Au început să subvenţioneze chiriile înainte ca oamenii să îşi piardă casele", spune Sam Tsemberis, iniţiatorul mişcării Housing First, o ideea apărută în New York la începutul anilor 1990.

Pentru atingerea acestui obiectiv a fost nevoie de investiţii considerabile din partea statului nordic.

Aproximativ 7.000 de locuinţe accesibile au fost construite prin intermediul a trei programe care au început în 2008, Guvernul de la Helsinki recunoscând că sunt foarte rare cazurile în care persoanele fără adăpost pot găsi apartamente pe piaţa imobiliară obişnuită.

"Sunt foarte multe persoane care au o multitudine de probleme, inclusiv probleme de sănătate mintală, care nu vor putea să iasă singure din situaţia de persoană fără locuinţă. Este datoria societăţii să îi ajute pe aceşti oameni", susţine Sanna Tiivola, director la VVA, un ONG care ajută persoanele fără adăpost.

În prezent, în Finlanda sunt 5.000 de persoane fără o locuinţă iar 80% dintre aceştia dorm de podeaua sau pe canapeaua din locuinţele prietenilor sau familiei. Obiectivul Guvernului de la Helsinki este ca, până în anul 2027, să nu mai existe persoane fără locuinţă.

În alte părţi ale Europei situaţia este mult mai sumbră. În Anglia, numărul persoanelor înregistrate ca fiind fără adăpost a crescut cu 48% între 2010 şi 2017, în timp ce în Germania a crescut cu 25% între 2014 şi 2016. În Franţa, numărul persoanelor fără adăpost a crescut cu 50% între 2002 şi 2012. Alături de Finlanda, Norvegia este unul din rarele exemple de ţări care au reuşit să reducă în mod semnificativ numărul persoanelor fără adăpost.

Finlanda a început să ofere locuinţe accesibile încă din anii 1940. Sistemul a fost extins în anii 1970 şi 1980 şi acum aproximativ 15% din populaţie beneficiază de o alocaţie pentru plata chiriei. În prezent, în Finlanda sunt aproximativ 375.000 de apartamente cu chirii accesibile subvenţionate de stat.

Astfel de politici sunt mai eficiente în asigurarea de locuinţe pentru persoanele cu venituri reduse decât controlul chiriilor, o măsură populară în multe alte ţări, susţine Juhana Brotherus, economist şef la furnizorul de credite ipotecare Hypo.

Motivul este acela că finlandezii au majorat oferta de locuinţe în timp ce controlul chiriilor tinde să descurajeze investiţiile în proprietăţile rezidenţiale.

Începând din 2000, în termeni absoluţi, Finlanda a construit mai multe apartamente decât Suedia, o ţară cu o populaţie de două ori mai mare şi o economie cu un ritm mai puternic de creştere. Această ofertă "a ajutat la stabilizarea preţului locuinţelor şi chiriilor şi a evitat apariţia unei pieţe gri a chiriilor", susţine Juhana Brotherus.

Unele studii au descoperit că există şi beneficii financiare pentru oferirea de locuinţe persoanelor fără adăpost, deoarece aceştia din urmă vor consuma mai puţine resurse şi servicii de asistenţă de urgenţă care sunt mai scumpe de oferit: un studiu din 2011 arată că economiile anuale pentru fiecare persoană fără adăpost se ridică la 15.000 de euro iar un alt studiu din 2013 a arătat o reducere cu 80% a numărului de zile petrecute în spital sau centre de reabilitate.

"Banii contribuabililor au fost bine investiţi în aceste programe. Este mult mai scump să nu furnizezi case şi să ai oameni care dorm pe străzi", susţine susţine Sanna Tiivola.