image
Sursa foto: Anadolu Agency

Cum comentează Moscova declarațiile Maiei Sandu privind retragerea trupelor ruse din Transnistria

„O schimbare a status quo-ului poate contribui la destabilizarea situației din Transnistria”, este răspunsul purtătorului de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, Dumitru Pescov, în replică la declarația președintelui ales Maia Sandu care a reiterat în cadrul conferinței de presă organizată astăzi că Rusia trebuie să-și retragă trupele militare ruse și munițiile stocate ilegal pe teritoriul RM din stânga Nistrului.

„Grupul operativ al forțelor armate din Transnistria, și în raport cu acest grup vreau să remarc că nu a existat acordul Republicii Moldova privind prezența lui, poziția statului RM este și va fi în continuare că aceste trupe trebuie să fie retrase, inclusiv munițiile pe care partea rusă susține că le păzește”, a spus Maia Sandu.

În replică, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia îndeplinește funcții foarte importante și că o modificare a status quo-ului trupelor din regiunea transnistreană poate genera o destabilizare a situației.

„Rusia îndeplinește funcții foarte importante și, bineînțeles, o modificare a status quo-ului, care se bazează pe spiritul și litera dreptului internațional, poate, desigur, să ducă la o destabilizare gravă. Noi mizăm ca acest subiect să fie discutat în cadrul negocierilor, fără a fi întreprinse mișcări bruște în acest sens” a spus Peskov, citat de Ria.ru.

De cealaltă parte, deputatul PAS Mihai Popșoi a observat rapiditatea cu care a reacționat Moscova la declarațiile președintelui ales și a menționat că e regretabil că Dumitru Peskov încearcă să acrediteze ideea că orice schimbare a status quo-ului ar avea efecte nefaste.

„Această declarație ar întări suspiciunile că nu se dorește rezolvarea conflictului, ci menținerea situației actuale extrem de păguboase pentru toți cetățenii Republicii Moldova, atât de pe malul drept cât și de pe malul stâng al Nistrului. E regretabil că dl Pescov pare să îl contrazică pe dl Șoigu, care a promis anul trecut că Rusia va relua procesul de utilizare/distrugere a munițiilor de la Cobasna, ori această schimbare de status quo este binevenită. E regretabil că angajamentul asumat de Federația Rusă la Summitul OSCE din 1999 din Istanbul nu este realizat nici peste 20 de ani ”, a comentat deputatul PAS.

El a mai adăugat că distrugerea munițiilor și retragerea Grupului Operativ (OGRV) a fost mereu și va rămâne poziția oficială a statului Republica Moldova pentru că este un proces în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Totodată acesta este și un angajament internațional al Federației Ruse.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: