image
Sursa foto: captură

Maia Sandu, la protestul din PMAN: „Anularea alegerilor înseamnă sfârșitul democrației și începutul dictaturii”

„Suntem foarte mulți. Acum câteva zile guvernarea și-a lăsat și ultima mască. Toată lumea a văzut clar că în spatele discursului despre integrare europeană se ascunde interesul meschin al unui personaj mărunt cu planuri dictatoriale mari. Acest individ, care nu a obținut niciun vot, a decis că țara îi aparține și poate face ce vrea cu ea”, a declarat liderul PAS, Maia Sandu, în fața protestatarilor.

A încercat să ne manipuleze prin sondaje. Atunci când a înțeles că nu vom face ce vrea a decis să meargă pe o scurtătură și să anuleze voturile oamenilor. Asta însemnă sfârșitul democrației și începutul dictaturii. Dacă ne ia azi voturile, o vor face și în toamnă. Haideți să-i oprim. Putem să face acest lucru dacă suntem mulți și uniți. Forța noastră este unitatea noastră. Noi am venit să cerem validarea alegerilor din Chișinău și rămânem până guvernarea se conformează și recunoaște votul cetățenilor”, a mai menționat Maia Sandu.

În context, liderul PAS a menționat că singurul lucru de care se tem ei suntem ei. Nu îi mai credem pe cuvânt, rămânem aici până când cererea noastră este îndeplinită.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: