La audieri au mai fost chemați ex-directorul interimar al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, Anatolie Golea, președintele Asociației Procurorilor din RM, Alexandru Cladco, directorul agenției de presă Moldpres, Andrei Volentir, directorul postului public de televiziune, Moldova 1, Ecaterina Stratan, precum și fostul prim-adjunctul al Inspectoratului General de Carabinieri, Mihail Ciubaciuc.

Ședința Comisiei de anchetă va avea loc pe data de 20 septembrie 2019, ora 10:00, în incinta Parlamentului.

Amintim că, la 1 august, Parlamentul a decis să extindă termenul de activitate a Comisiei de anchetă cu 60 de zile.

Începând cu 7 iunie, în RM a avut loc o tentativă de puci anticonstituțional realizată de PD prin intermediul a două instituții-cheie - Curtea Constituțională și Procuratura Generală, acuză noua guvernare.

„Deși toată comunitatea internațională a recunoscut Parlamentul și Guvernul RM, CC, arbitrat și neconstituțional, a adoptat mai multe hotărâri. Deși toate aceste acte au fost revizuite și anulate printr-o hotărâre a CC, e nevoie de o analiză a modului în care au fost acestea adoptate. Având în vedere profilul persoanelor desemnate în funcțiile de judecători CC care au participat la adoptarea actelor respective - din cei 6 judecători trei au fost anterior deputați PD, iar doi au fost incluși în componența CC cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare din 24.02.2019 - există dubii rezonabile că acestea au fost emise la comanda PD și a liderului acestuia, Vladimir Plahotniuc. În afară de CC, există informații în presă că procurorii au înaintat 60 de solicitări de arestare a deputaților Parlamentului ales la 24 februarie 2019, iar judecătorii au emis tot atâtea mandate de arest”, se spune în proiectul de constituire a comisiei de anchetă.