image
Sursa foto: jurnal.md

Țuțu, achitat în dosarul omorului din Codrii Orheiului; Cum au motivat judecătorii nevinovăția acestuia // DOC

Fostul deputat PD Constantin Țuțu a fost achitat de Curtea de Apel, în dosarul omorului lui Alexei Veretca.

Instanța consideră că Țuțu a fost doar un martor întâmplător al evenimentelor din 28 aprilie 2012, când Veretca a fost ucis într-un schimb de focuri.

„Țuțu a încercat să aplaneze conflictul”, se arată în motivarea deciziei instanței de apel în dosarul crimei din Codrii Orheiului. Decizia poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.

Constantin Țuțu a declarat că după ce a auzit împușcături și strigătul unuia dintre inculpați, Ion Corcodel, „pentru a aplana situaţia şi a evita rănirea altor persoane, a scos arma din buzunar şi a tras câteva focuri în sus”.

Judecătorii au apreciat declarațiile inculpatului Țuțu drept „veridice, utile şi consecvente".

Împuşcăturile au fost făcute, nu din motive huliganice, ci în scop de a stopa şi curma acţiunile ilegale ale decedatului Alexei Veretca, după ce acesta i-a atacat, se arată în decizia Curții de Apel.

Victima, Alexei Veretca a venit să regleze un conflict și a săvârșit "acţiuni huliganice, amenințare cu omor şi tentativă de omor premeditat", se mai arată în decizie.

La rândul lor, procurorii au cerut la Apel 7 ani de închisoare pentru Constantin Țuțu, OIeg Pruteanu şi Dmitri Colomeiciuc. Cei din urmă însă au fost achitați.

Doar unul dintre inculpaţi, Ion Corcodel, pentru care procurorii au cerut 16 ani de închisoare, a fost condamnat la 8 ani. „Din probele anexate la dosar nu s-a stabilit că inculpaţii ar fi comis infracțiunile imputate lor, însă, s-a stabilit cu certitudine că inculpatul Corcodel a comis omorul unei persoane", motivează judecătorii. Țuțu a declarat că după incident s-a dus acasă, în Bacioi, iar ulterior "a mers singur la procuratură și nu ţine minte exact data când a făcut primele declarații”.

Potrivit Ziarului de Gardă, de fapt, Constantin Țuțu a fost de negăsit imediat după incident, pe numele său fiind eliberat mandat de arestare. El a apărut abia după ce judecătorii i-au schimbat măsura preventivă, Ţuţu fiind trimis mai întâi în arest la domiciliu, ulterior fiind lăsat în libertate, sub control judiciar.

Amintim că în aprilie 2012, Constantin Ţuţu a fost implicat într-o încăierare cu focuri de armă lângă un restaurant din apropiere de Orhei, în urma căreia a murit Alexei Veretca, de 42 de ani. După ce persoana care l-ar fi omorât pe Veretca s-a predat, ceilalţi trei suspecţi, inclusiv Constantin Ţuţu, au fost scoşi de sub urmărire pentru omor, fiind, în schimb, cercetaţi penal pentru huliganism. Procesul de judecată a început în 2013, iar în luna mai 2016, Ţuţu a fost achitat de Judecătoria Orhei. Decizia Curții de Apel este executorie, dar poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.

Tutu achitat by on Scribd

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: