Rachetele interceptoare de la Deveselu acționează în baza energiei kinetice și, spre deosebire de cele balistice, nu au capacităţi ofensive, ci sunt menite să contracareze tocmai rachetele balistice. E adevărat, aceste rachete interceptoare fac parte din apărarea antirachetă a NATO, căruia i se mai spune și scutul antibalistic al NATO.

Ministrul Fifor explica că armata română este tot mai apreciată de NATO și a vorbit şi despre relaţia cu Rusia, menționând că există misiuni de descurajare pe care Armata Română le întreprinde în Marea Neagră.

„Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale?”, a arătat ministrul român al Apărării.