image
Sursa foto: privesc.eu

„Nu plecăm până când nu validați mandatul lui Năstase”; Protestatarii rămân la Parlament până mâine, când se va pronunța CSJ

UPDATE 17:36 // Protestatarii au anunțat că rămân în stradă până mâine, când va avea loc ședința de la Curtea Supremă de Justiție care va decide soarta alegerilor.

Manifestații scandează și în continuare „Noi de aici nu plecăm până când nu validați mandatul lui Năstase!”.

UPDATE 17:00 // „Suntem furați zi de zi, suntem furați la fiecare metru cub de gaz. Vedeți și în facturi că plătim mai mult. Am fost furați din sistemul bancar. Și culmea ipocriziei: după ce au furat, noi trebuie să întoarcem banii înapoi. Este un procedeu pur banditesc, ne-au furat Aeroportul. Ne-au furat și votul pe care l-am avut. Acum nu avem altă soluție decât să protestăm non-stop. Trebuie să ne întoarcă votul, să anuleze mixtul. Să cerem ca acest regim să plece și să fie alegeri anticipate. Stăm până nu pleacă, până la victorie”, a declarat analistul politic Victor Ciobanu.

UPDATE 16:40 //„Guvernarea își bate joc de acest oraș și construiesc clădiri pe terenurile municipalității. De parcă ar fi feuda lor. Iată de ce s-au simțit atinși pe bătătură atunci când m-am implicat în cazul Gaudeamus” a declarat primarul ales Andrei Năstase în fața protestatarilor.

„Mafia imobiliară a încăput pe laba lui Plahotniuc. S-a simțit amenințată și atunci când am mers la Bogdan Voievod. Acolo se construiește ilegal. Nistor Grozavu a permis construcția unor blocuri într-un mod ilegal. Acolo este un trafic intens, dar nimeni nu-și pune această problemă. În ce am transformat Chișinăul. Plahotniuc vrea să mai construiască un hotel cu 15 etaje. Mafia imobiliară a pus laba pe tot ce înseamnă patrimoniu. Când s-au simțit amenințați, au anulat alegerile prin complicitate cuCeban”, a adăugat Andrei Năstase.

UPDATE 16:37 // Manifestanții din PMAN au venit în marș la Parlament, unde continuă să ceară validarea mandatului lui Andrei Năstase.

Oamenii au declarat că nu vor pleca până când nu vor fi confirmate alegerile din 3 iunie.

În fața legislativului se scandează „Jos mafia!” și „Hoții!”.

UPDATE 16:18 // În PMAN a fost citită Rezoluția protestului din 24 iunie care urmează să fie transmisă și partenerilor externi ai Republicii Moldova.

„Suveranitatea aparține poporului și nici un grup sau partid nu poate exercita putere în nume propriu. Uzurparea puterii este cea mai mare crimă. Deși cetățenii l-au ales pe Andrei Năstase, regimul lui Plahotniuc și partenerul său Dodon care au anulat alegerile. Anularea este neconstituțională și semnifică sfârșitul democrației. Niciun vot nu poate fi anulat”, se menționează în Rezoluție.

„Regimul instaurează oficial dictatura în țară. Noi cetățenii cerem confirmarea legalității alegerilor și validarea mandatului lui Andrei Năstase. Protestele vor continua până la validarea alegerilor”, se mai arată în document.

După ce a fost votată declarația, protestatarii merg în marș spre Parlament.

UPDATE 16:00 // Pe scena din PMAN au urcat și interpreții Cătălin Josan și Pasha Parfeni. Totodată, renumitul refren „Arde tare” a fost interpretat din nou de manifestanți.

Pasha Parfeni a declarat că s-a alăturat protestului pentru a schimba lucrurile din țară.

Interpretul Cătălin Josan a organizat un flashmob împreună cu toți tinerii din PMAN, intrând concomitent în live pe Facebook.

ȘI Viorel Cibotaru, liderul PLDM, a venit cu un mesaj către protestatari: „Problema este că sistemul este putred. Sistemul este descompus din interior. Plahotniuc a corupt întreg sistemul din Republica Moldova. Guvernarea ne împinge în evul mediu. La mulțumesc celor care au venit să-l susțină pe Andrei Năstase. El trebuie să fie în Primărie și să rezolve problemele capitalei”.

UPDATE 15:24 // Protestatarii din PMAN continuă să ceară validarea alegerilor din capitală.

„Mandatul nu este validat pentru că un om, adică Plahotniuc, nu-l vrea pe Năstase primar. Noi îl vrem pe Andrei Năstase primar. Noi am votat ca să fie Andrei Năstase cinstit, să curețe Primăria de oameni corupți și vânduți. Ceea ce se face acum în Chișinău se va întâmpla în toată țara la toamnă. Vor fi lăsați doar oameni care îl susțin pe Plahotniuc. Noi o să protestăm doar pașnic”, a declarat directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie.

„Atunci când se revoltă un om, doi sau trei este o situație, dar atunci când o țara întreagă se revoltă este vorba despre o justiție subjugată de politic. Dovada faptului că avem o justiție subjugată suntem noi aici în piață”, a declarat și fosta judecătoare Domnica Manole.

În fața manifestanților a venit și deputatul PLDM Maria Ciobanu.

UPDATE 14:39 // Liderul PAS, Maia Sandu, a îndemnat oamenii să protesteze pașnic și să fie atenți la provocatori.

//

Începe PROTESTUL față de anularea alegerilor locale din centrul capitalei: „Nu cedăm; Oprim dictatura!” // LIVE

UPDATE 14:01 // Mii de oameni s-au adunat în fața Primăriei Chișinău pentru a protesta față de anularea alegerilor din 3 iunie și invalidarea mandatului primarului ales, Andrei Năstase.

Manifestații au venit cu pancarte în mâini și scandează „Hoții!”, „Vot furat!” și „Noi nu cedăm!”.

Puteți urmări în direct protestul și pe Jurnal TV.

Locuitorii municipiului Chișinău sunt chemați astăzi la un protest de amploare în fața Primăriei Chișinău.

Liderii opoziției antioligarhice, primarul ales al capitalei, Andrei Năstase, șiliderul PAS, Maia Sandu, i-au îndemnat pe toți cetățenii să iasă în stradă pentru a-și apăra votul.

Protestul va începe la ora 14:00, iar Jurnal TV și Jurnal.md va transmite în direct evenimentele din central capitalei.

În contextul evenimentelor de la Chișinău, moldovenii din întreaga lume au anunțat că se mobilizează și ies în strada. Astfel, proteste vor fi organizate în mai multe orașe din lume.

Amintim că magistrații de la Curtea de Apel Chișinău au menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care alegerile locale noi din capitală au fost declarate nevalabile.

Decizia a fost pronunțată joi seara, 21 iunie, în timp ce în fața instanței, dar și în fața Primăriei, protestatarii cereau validarea mandatului primarului ales.

Magistrații Curții de Apel au menținut decizia de anulare a alegerilor chiar dacă atât Bruxellesul, cât și Washingtonul au denunțat o evoluție îngrijorătoare în Republica Moldova, insistând asupra respectării voinței politice a locuitorilor capitalei.

Dacă rezultatele alegerilor locale anticipate nu vor fi recunoscute nici de Curtea Supremă de Justiție, funcția de primar va fi exercitată de actualul interimar, Ruslan Codreanu, iar alegeri noi vor fi organizate în 2019.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: