image
Sursa foto: CSID

Liber la scăldat: Din 16 iulie în RM se va permite reluarea activității bazinelor de înot

Deși starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până pe 31 iulie, autoritățile au anunțat totuși unele relaxări de restricții.

Astfel, începând cu 16 iulie va fi reluată activitatea în regim normal a sălilor de sport, bazinelor și sălilor de fitness. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după ședința Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

„Se elimină acea restricție în privința băilor, vestiarelor”, a precizat Chicu.

Totodată, din 16 iulie va fi reluată pe etape și activitatea centrelor de reabilitare și recuperare, a instituțiilor balneo-sanatoriale, a mai decis Comisia.

Precizăm că la ședința de astăzi s-a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până pe 31 iulie. Astfel, mai multe restricții rămân în vigoare. Se menține interdicția pentru cetățenii străini de a intra în Republica Moldova, cu unele excepții aprobate anterior, precum diplomații, familiile acestora, reprezentanții companiilor care au proiecte strategice în RM etc.

Totodată, rămâne în vigoare regimul necesar de autoizolare de 14 zile pentru cetățenii RM care revin acasă.

Și grădinițele rămân închise, la fel ca și taberele de odihnă, iar ceremoniile în număr mai mare de 50 de persoane sunt interzise, la fel ca și activitatea parcurilor de distracții, zonelor de agrement, a cluburilor de noapte și discotecilor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: