Aceste informaţii vin după ce şeful armatei, generalul-locotenent Ahmed Gaed Salah, a reînnoit, sâmbătă, un apel către Consiliul Constituţional pentru a-l declara pe Bouteflika de 82 de ani în incapacitate de a mai ocupa funcţia.

În încercarea de a înăbuşi demonstraţiile, Bouteflika a declarat, pe 11 martie, că renunţă la planurile pentru un al cincilea mandat.

Bouteflika, care a apărut rar în public, de când a suferit un accident vascular cerebral în 2013, şi-ar putea anunţa demisia marţi, a anunţat Ennahar TV, citând surse politice.

El Bilad TV, citând surse anonime, a transmis de asemenea că preşedintele va demisiona săptămâna aceasta.