image
Sursa foto: jurnal.md

„Moldova se îndreaptă spre anticipate; Dacă PSRM va depăși sindromul lui Dodon, avem șansa să le evităm”

Republica Moldova se îndreaptă spre anticipate. Un nou scrutin însă nu va schimba situația, dacă se va desfășura la fel ca în februarie, în baza sistemului de vot mixt. Este părerea unor invitați ai ediției de aseară a emisiunii „Cabinetul din Umbră”, unde s-a vorbit despre criza politică și opțiunile, pe care le au partidele parlamentare.

„Statul de drept, combaterea corupției, oprirea exodului, acestea au fost dezideratele noastre, de la care noi nu putem să mergem nici cu un milimetru înapoi. Linia roșie pentru noi este această denumire de coaliție. Nu poate exista nici o coaliție de lungă durată cu Partidul Socialiștilor. Punctum”, a declarat deputatul blocului ACUM, Alexandru Slusari.

„Acum noi vedem că poziția Blocului ACUM devine mai tranșantă, mai pe înțelese, deja au început să învețe niște lecții politice și s-au antrenat de a avea un dialog cu Partidul Socialiștilor pentru a duce până la capăt ceea ce au promis alegătorilor săi și anume deoligarhizarea Republicii Moldova”, a spus ex-deputatul Stella Jantuan.

„În condițiile în care doar câte o treime din electoratul PSRM împing aceste două entități una către alta și existând riscul de a pierde celelalte două treimi, riscă conștientizat și de cei din Blocul ACUM și de cei din PSRM. Eu cred că o finalitate oricare la aceste discuții este practic imposibilă”, consideră comentatorul politic Igor Volnițchi.

„Pentru mine ca expert, aceste nesfârșite discuții pe marginea unor pachete ce țin de domeniul meu de expertiză, toată lumea știe cum se luptă cu corupția, începând cu un jurnalist și terminând cu un politician. Și în cazul acesta, tocmai de asta nimic nu se întâmplă. Partidele vin și pleacă, politicienii vin și pleacă, unii reușesc oricum să rămână în Parlament mai multe mandate, dacă nu toată viața, iar lucrurile de fapt nu avansează”, a opinat Mariana Kalughin, expert anticorupție.

Potrivit invitaților emisiunii, cel mai probabil în Republica Moldova vor avea loc alegeri anticipate.

„Dacă socialiștii pot depăși sindromul lui Dodon, noi avem șanse să evităm alegerile anticipate care nu sunt dorite de societate și să începem curățirea sistemului”, a accentuat Alexandru Slusari.

„Careva înțelegeri, careva finalitate în discuțiile dintre PSRM și ACUM este prea puțin probabilă. Ne îndreptăm spre anticipate”, a spus și Igor Volnițchi.

„PD-ului îi este cel mai convenabil este ca PSRM și blocul ACUM să nu poată să discute pentru a schimba sistemul electoral mixt și a merge în alegeri anticipate”, a menționat Stella Jantuan.

După alegerile parlamentare din 24 februarie, niciunul dintre partidele care au intrat în Parlament nu a obținut suficiente mandate pentru a crea majoritatea. Dacă timp de trei luni de la validarea scrutinului nu se alege un prim-ministru sau se adoptă vreo lege, atunci șeful statului este în drept să dizolve Parlamentul și să se organizeze alegeri anticipate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: