image
Sursa foto: Getty Images

Mohamed Salah vrea să plece de la Liverpool la finalul sezonului

Mohamed Salah vrea să plece de la Liverpool la finalul sezonului. Informația surprinzătoare este oferită de jurnaliștii de la As.

Potrivit sursei citate, starul egiptean și-ar dori să părăsească gruparea de pe Anfield din cauza neînțelegerilor cu antrenorul Jurgen Klopp. Salah și germanul ar fi avut mai multe discuții în contradictoriu în ultima perioadă, lucru care l-ar fi convins pe african că plecarea de la Liverpool este cea mai bună variantă pentru el.

Atacantul în vârstă de 26 de ani ar fi solicitat chiar să fie pus pe lista de transferuri, însă ar fi ajuns la un acord cu conducerea "cormoranilor" să fie lăsat să plece la finalul sezonului, în cazul în care nu se va răzgândi și va reveni la sentimente mai bune față de Klopp.

Real Madrid și-a exprimat interesul sezonul trecut pentru Salah și ar avea șansa să-l aducă în vară. Egipteanul s-ar reîntâlni însă în vestiarul madrilenilor cu "dușmanul" din finala Ligii Campionilor de anul trecut, de la Kiev, Sergio Ramos.

Mohamed Salah are 22 de goluri în 45 de meciuri în acest sezon, după ce stagiunea trecută a înscris de 44 de ori în 52 de partide și s-a clasat pe locul 2 în clasamentul pentru "Gheata de Aur".

Salah se află la Liverpool din 2017, atunci când a fost cumpărat de la Roma pentru 42 de milioane de euro.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: