image
Sursa foto: foto simbol

Rusia raportează un număr record de decese zilnice cauzate de Covid-19

Rusia a raportat miercuri un număr record de decese provocate într-o singură zi de noul coronavirus, 346, ceea ce ridică bilanţul oficial al victimelor COVID-19 din această ţară la 27.000, potrivit presei de stat, informează DPA, citată de Agerpres.

Oficialii ruşi au dezvăluit că bilanţul deceselor le include doar pe cele cauzate în mod direct de virus. Pacienţii cu coronavirus care au murit din alte cauze nu au fost incluşi în acest bilanţ.

În timp ce Rusia a ajuns pe locul al patrulea în topul ţărilor cu cele mai multe contagieri, cu peste 1,5 milioane de cazuri, numărul deceselor provocate de această boală rămâne relativ scăzut.

Prin comparaţie, Franţa, pe locul cinci la numărul de contaminări, cu aproximativ 1,2 milioane de cazuri, a raportat peste 35.000 de decese.

Guvernul rus a ordonat marţi barurilor şi restaurantelor din întreaga ţară să se închidă între orele 23:00 şi 6:00 ca măsură de precauţie împotriva răspândirii virusului.

Măştile medicale au devenit obligatorii în toate locurile publice aglomerate, în mijloacele de transport în comun, dar şi în taxiuri şi în ascensoare, potrivit unui decret publicat pe site-ul unei autorităţi federale de sănătate.

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut respectarea măsurilor de precauţie, însă a respins impunerea unor măsuri mai stricte, cum ar fi o altă perioadă de carantină, după ce prima a afectat economia ţării la începutul acestui an.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: