Ştirea despre această înregistrare a fost difuzată prima dată de cotidianul The New York Times, după ce o persoană care participase la mitingul respectiv a transmis cotidianului un video filmat cu telefonul mobil.

''WHCA este oripilată de o înregistrare video difuzată în weekend la o conferinţă politică organizată de susţinătorii preşedintelui'', a declarat preşedintele acestei asociaţii, Jonathan Karl.

''Toţi americanii trebuie să condamne această descriere a violenţei îndreptată către jurnalişti şi către oponenţii politici ai preşedintelui. I-am spus mai demult preşedintelui că retorica sa ar putea incita la violenţă. Acum le cerem lui şi tuturor celor care au legătură cu acea conferinţă să denunţe acest video şi să afirme că violenţa nu îşi are locul în societatea noastră'', a adăugat preşedintele WHCA.

Grupul care a organizat evenimentul, American Priority, a precizat pe Twitter că nu a avut cunoştinţă despre înregistrarea video respectivă şi nu a aprobat-o.

''Am aflat că un video neautorizat a fost arătat. Acest video nu a fost aprobat, văzut sau modificat de organizatori'', a adăugat American Priority, care pe website-ul său menţionează că susţine libera exprimare aşa cum este protejată de Primul amendament al Constituţiei Statelor Unite.

Un purtător de cuvânt al echipei de campanie a lui Donald Trump a afirmat că nu ştie nimic despre acest incident. ''Acel video nu a fost produs de staff-ul de campanie şi noi nu tolerăm violenţa'', a declarat Tim Murtaugh.

Donald Trump Jr, fiu al preşedintelui american, şi o fostă purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, erau incluşi pe lista vorbitorilor la conferinţa de la Miami. Ei au mărturisit că nu au văzut înregistrarea video în cauză.

Într-o declaraţie pentru New York Times, organizatorii evenimentului de la Miami au denunţat înregistrarea video şi au anunţat că anchetează modul în care a fost difuzată, afirmând că resping orice violenţă politică şi că promovează dialogul despre apărarea liberei exprimări.