Potrivit poliției, deși persoanele declarau că sunt în zonă cu scop de a pescui, având cu ei și unelte pescărești, după cercetarea actelor prezentate de către aceștia, au apărut suspiciuni vizavi de motivul aflării în zona de frontieră.

Ba mai mult, unul din cetățenii Turciei a recunoscut că de fapt intenționau să ajungă în Polonia, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Pentru a-i direcționa către frontiera cu România, cei doi bărbați turci de 36 și 60 de ani au apelat la ajutorul a doi locuitori ai satului Ustea, raionul Dubăsari, cu vârste de 57 și respectiv 34 de ani. Din spusele moldovenilor aceștia ar fi tată și fiu.

Polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST investighează cazul sub toate aspectele legale.