image
Sursa foto: privesc.eu

Andrei Năstase, interviu pentru presa ucraineană: A fost luată o decizie foarte dificilă privind alianța temporară cu PSRM

Semnarea acordului privind alianța temporară dintre blocul ACUM și PSRM a fost o decizie foarte dificilă a două formaţiuni politice complet diferite. Este declarația liderului Platformei DA, Andrei Năstase, făcută într-un interviu pentru agenţia de presă ucraineană „Ukrinform”.

„Dar aşa au decis alegătorii şi noi trebuia să alegem între eliberarea țării și alegeri repetate după regulile lui Plahotniuc. Când am semnat primul acord cu socialiștii, atunci nu era nici Guvernul, nici conducerea Parlamentului. A fost luată o decizie foarte dificilă cu privire la alianța temporară a două formaţiuni politice complet diferite. A fost un acord politic cu care am încercat să depășim prăpastia neîncrederii. Am reușit să realizăm unele lucruri, altele nu prea”, a spus Năstase, citat de Infotag.

Liderul Paltformei a adăugat, de data aceasta, „nu era nevoie de un acord politic, ci de un acord instituțional pentru desfăşurarea unui şir de reforme”. El a amintit că „părțile noului acord au devenit instituțiile statului, precum Guvernul, Parlamentul și Președintele”.

„Acesta este un acord tehnic cu o foaie de parcurs pentru reforme, printre care prioritară rămâne reforma justiției. Anume aşa este noul acord semnat deja de cele trei forțe politice care şi-au asumat responsabilitatea pentru ţară în iunie 2019”, a spus Năstase.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: