image
Sursa foto: autoblog.md

Un tânăr din Chișinău, reţinut de CNA pentru că ar fi pretins 1000 de euro pentru un permis de conducere

Un tânăr din capitală a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Acesta ar fi pretins de la un bărbat 1000 de euro pentru a-l ajuta să-şi perfecteze actele de conducere, fără a susţine probele teoretice şi practice.

Potrivit autodenunţului, bănuitul ar fi susţinut că are cunoscuţi în cadrul Agenției Servicii Publice şi că-i poate determina să-l favorizeze pe candidat la examenele teoretice şi practice. Pentru serviciile sale, acesta ar fi pretins şi primit 1000 de euro.

Reţinerea a avut loc ieri seara în momentul transmiterii banilor, operaţiunea a fost desfăşurată sub controlul CNA. Bănuitul a fost reţinut pentru 72 de ore şi a fost plasat în izolatorul CNA.

Potrivit legislaţiei, el riscă până la șase ani de închisoare sau amendă penală.

De la începutul anului, ofiţerii CNA au documentat 5 cazuri de trafic de influenţă, în care persoane civile ar fi promis obţinerea permiselor de conducere contra cost şi rezolvarea altor probleme legate de înmatricularea automobilelor, susţinând că ar avea influenţă asupra unor angajaţi ai Agenţiei Servicii Publice.

cna.mdcna.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: