Antrenorul celor de la PSG, Thomas Tuchel, a vorbit despre posibilitatea ca Rabiot să plece la una dintre marile rivale la câştigarea Ligii Campionilor.

"Rabiot trebuie să se decidă. Talentul său este evident, încă nu e la potenţial maxim. Poate să evoluzeze foarte mult şi cred că poate realiza acest lucru la actualul club. Ştiu situaţia lui contractuală şi, în acest moment, decizia este la el", a spus Tuchel, conform celor de la sport.es.

În vârstă de 23 de ani, Adrien Rabiot este cotat la 50 de milioane de euro și are contract valabil cu PSG până în 2019. Pentru naționala Franței, mijlocașul are 6 selecții și nu a fost inclus în lotul lui Didier Deschamps pentru Cupa Mondială din Rusia.

FC Barcelona a bifat deja 3 transferuri în această vară. Cea mai recentă mutare a catalanilor este Malcom, de la Bordeaux, care a semnat un contract valabil pe 5 ani. Celelalte două transferuri bifate de Barcelona în această vară sunt fundașul central Clement Lenglet, de la Sevilla, achiziționat în schimbul a 36 de milioane de euro și Arthur, mijlocaș central, cumpărat de la Gremio pentru 31 de milioane de euro.