image
Sursa foto: mediafax.ro

Ministrul britanic al Apărării acuză Rusia că „încearcă să împingă Occidentul spre o nouă cursă a înarmării”

Gavin Williamson, ministrul britanic al Apărării, a acuzat Rusia că „încearcă să împingă Occidentul spre o nouă cursă a înarmării" şi a îndemnat Moscova să-şi reseteze relaţiile cu statele occidentale prin intermediul dialogului, informează postul Euronews.

„NATO are mai multă importanţă astăzi, pentru că un vechi adversar a revenit în joc", a declarat oficialul britanic la Conferinţa de Securitate de la Munchen, adăugând că Moscova "încearcă să împingă Occidentul spre o nouă cursă a înarmării, lucru de care pur şi simplu nu este interesat şi nu-l doreşte, făcând lumea un loc mai puţin sigur".

Moscova a anunţat recent că suspendă aplicarea prevederilor Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că Statele Unite se vor retrage în termen de şase luni din acestă înţelegere, acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt grav afectate şi de crizele din Ucraina şi Siria.

"Nu vom abandona ţările pe care Rusia încearcă să le submineze, cum ar fi Ucraina şi cele din Balcanii de Vest", a mai spus Williamson.

Schimbând tonul, oficialul britanic a completat: "Vă rog, permiteţi-mi să fiu clar: aceasta nu este relaţia cu Rusia pe care o dorim."

"Rămânem deschişi unei relaţii diferite şi opţiunea dialogului se va afla întotdeauna pe masă", a adăugat Williamson.

Noutăţile partenerilor

comentarii: