Informația a fost dezvăluită în exclusivitate la Jurnal TV, în cadrul talk-show-ului „Secretele Puterii” de către moderatorul emisiunii Alex Cozer.

Șeful Partidului Democrat, Pavel Filip, a declarat în cadrul emisiunii că nu cunoaște absolut nicio informație referitor la faptul că Vladimir Plahotniuc ar deține o a doua identitate în Republica Moldova.

Amintim că despre dubla identitate a lui Vladimir Plahotniuc a vorbit în exclusivitate la Jurnal TV președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan.

Potrivit lui Chiril Moțpan, documentul ar fi fost obținut când în funcția de director al Agenției Servicii Publice era Serghei Răilean, care ar fi finul de cununie al actualului președinte al PDM, Pavel Filip.

Procuratura Anticorupție a pornit o cauză penală pe faptul obținerii de către cetățeanul Vladimir Plahotniuc al celui de-al doilea pașaport al Republicii Moldova. Cauza penală a fost pornită pe 29 octombrie curent, în baza infracțiunii de „abuz de serviciu, comis în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale”. Potrivit legii, această infracțiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.