image
Sursa foto: captură video

USMF despre intoxicația de la tabăra din Sergheevca: E gestionată de Ucraina; Niciun copil din RM nu se află printre victime

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a venit cu precizări în legătură cu intoxicația a peste 40 de copii la tabăra de vară „Medic - 2” din Sergheevca, Ucraina, tabără care îi aparține.

„USMF nu este responsabilă de activitatea acestei entități. Deși Baza aparține instituției noastre, din anul 2008 aceasta a fost dată în locațiune și este gestionată de către autoritățile locale din Ucraina”, se spune într-un comunicat de presă.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, printre victime nu sunt cetățeni ai RM.

Persoanele afectate sunt din regiunile ucrainene Kiev, Cernigov și Harkov.

„Vă asigurăm că imediat ce Universitatea va deține și alte informații, vom reveni cu detalii în vederea elucidării obiective a acestui caz”, se mai arată în comunicat.

Precizăm că 46 de copiii s-au intoxicat la tabăra de vară "Medic - 2" din Sergheevca, Ucraina, care aparţine Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" din Chişinău. Copii au fost diagnosticaţi cu gastroenterocolită acută. Pentru a stabili cauzele otrăvirii în masă a copiilor, se efectuează o inspecție a taberei, iar probele de alimente au fost luate pentru cercetare de laborator.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: