„Voi începe punct cu punct să îndeplinesc programul așa cum l-am prezentat în campania electorală. Ceea ce îmi doresc este să putem crea o majoritate pentru Chișinău. Prima solicitare ar fi către Blocul ACUM. Noi avem 22 de mandate, ei au19 mandate. Îmi propun să divizăm aceste responsabilități. Doi viceprimari, doi pretori, să putem schimba legislația privind președintele CMC”, a declarat Ceban, cu puțin timp în urmă, în cadrul unui briefing.

El a adăugat că este deschis pentru cooperare cu toți consilierii „care nu au probleme de integritate”.

Ceban a fost întrebat dacă a reușit să discute cu contracandidatul său, Andrei Năstase.

„Am încercat să-l telefonez de dimineață, nu mi-a răspuns”, a spus acesta.

Totodată, Ceban a anunțat că, după validarea mandatului de primar, își va suspenda calitatea de membru al PSRM.

Amintim că, în cadrul turului II al alegerilor pentru Primăria capitalei, Ion Ceban a acumulat 52,39 la sută din voturi, iar Andrei Năstase - 47,61 la sută.