image
Sursa foto: jurnal.md

Candu: Dacă proiectul pentru introducerea vectorului european în Constituție nu va fi votat, vom iniția un referendum

Dacă proiectul privind modificarea Constituției, astfel ca sintagma „integrare europeană” să fie inclusă în Legea Supremă, nu va fi votat, atunci ar putea fi iniţiat un referendum privind acest subiect, a anunţat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Totodată, acesta a spus că referendumul ar putea avea loc în ziua alegerilor parlamentare.

„Săptămâna trecută aţi auzit care au fost dezbaterile. Am amânat votul cu speranţa că totuşi unii colegi vor înţelege şi vor intra în esenţă că e şansa momentului. Nu ştim cum se va finaliza acest vot. În situaţia în care va fi un eşec, atunci fi un eşec al politicului. Astfel, noi ne rezervăm dreptul şi posibilitatea să iniţiem posibilitatea organizarea unui referendum pentru integrare europeană. Acest referendum, probabil, ar fi bine să fie în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare”, a declarat Candu.

Amintim că votul pentru proiectul privind modificarea Constituției, astfel ca sintagma „integrare europeană” să fie inclusă în Legea Supremă, a fost amânat pentru şedinţa Parlamentului din această săptămână.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: