image
Sursa foto: customs.gov.md

Un fost șef la SIS și CCCEC, numit director interimar al Serviciului Vamal

Serviciul Vamal are un nou director interimar. Este vorba de Sergiu Burduja care anterior a deținut funcția de Consilier al Ministrului Finanțelor și Șef al Direcției control financiar și audit din cadrul aceluiași ministe.

Burduja a fost prezentat colaboratorilor Serviciului Vamal de către viceprim-ministrul Serghei Pușcuța.

„Deoarece Serviciul Vamal este prezent practic pe întreg teritoriul țării și interacționează atât cu agenți economici, cât și cu persoane fizice, cer să desfășurați activitatea în strictă conformitate cu legislația. Vă rog să concentrați toate eforturile pentru a determina ca procedurile Serviciului Vamal să fie prietenoase și oneste”, a declarat Pușcuța.

Totodată, vicepremierul l-a îndemnat pe directorul nou numit să urmărească ca Serviciul Vamal să-și mențină indicatorii sau chiar să-i crească acolo unde este loc.

În 2006, Sergiu Burduja a fost numit în funcția de director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, iar în 2009 devine director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției. În același an, este demis de noul Guvern Filat care a a acuzat conducerea CCCEC de politizare excesivă şi de faptul că închide ochii la cele mai mari scheme de corupţie.

Precizăm că funcția de director al Serviciului Vamal a rămas vacantă, după ce niciunul dintre candidați nu a promovat concursul pentru această funcție inițiat în septembrie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: