image
Sursa foto: rogob.md

Compania Rogob, vizitată de oficialități ale serviciilor veterinare și reprezentanţii Consiliului Interguvernamental al CSI

Combinatul de carne și mezeluri „Rogob” a fost vizitat zilele acestea de o delegație a membrilor ANSA din CSI, dar și din alte structuri din domeniul securității alimentare și agriculturii din aceleași țări. Instituția a fost aleasă ca un reper al înaltei calități de producere a mezelurilor, a condițiilor sanitare exigente și a utilajului de ultimă oră.

Ghidați de Alexandru Novițchi, directorul operațional „Rogob”, oaspeții au vizitat secția de producție, depozitul de produs finit, procesul de tranșare a cărnii, au văzut toate etapele ce se petrec în fabrică și au rămas impresionați de bunul mers al lucrurilor în companie.

„Pe lângă faptul că avem o companie modernă, punem accentul și pe un management profesionist. Avem viziunea, dar și misiunea ce ne duce spre dezvoltarea muncii și produselor noastre. Este întocmit deja un plan de acțiuni până în anul 2022, nu ne rămâne decât să îl parcurgem pas cu pas pentru a înțelege și mai bine dorințele consumatorilor”, a menționat Alexandru Novițchi.

În cadrul delegației s-a aflat și Vitalie Carauș, șef al Direcției supraveghere sanitar-veterinară ANSA, care a menționat performanțele companiei „Rogob” la capitolul produse de top, igienă respectată cu strictețe și succese pe piața de mezeluri din țară. „Șefii serviciilor veterinare din CSI își dau întâlnire în ficare an în una dinre țările-membre pentru un schimb de experiență în domeniul securității alimentare și serviciilor veterinare. Astăzi suntem la „Rogob” pentru că e o fabrică de succes, cu un istoric frumos și poate reușim să îi promovăm produsele și în țările CSI”, a spus Vitalie Carauș.

Oaspeții s-au convins că înterprinderea corespunde celor mai riguroase standarde, iar produsele Rogob sunt de calitate înaltă și pot satisface gusturile consumatorilor.

Vizita delegației la compania „Rogob” face parte din întâlnirea anuală a Consiliului Interguvernamental al CSI pentru colaborarea în domeniul veterinar.

Anul viitor întâlnirea va avea loc la Tașkent, Uzbekistan.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: