image
Sursa foto: border.gov.md

Moldoveni prinși cu acte false la frontieră

Doi moldoveni au fost prinși la vamă încercând să treacă frontiera de stat cu acte false.

În primul caz, un moldovean de 25 de ani, pasager al unui microbuz de rută Republica Moldova – Germania, a fost depistat cu buletin falsificat.

Acum două săptămâni, suspectul a apelat la ajutorul cuiva pentru obținerea documentului. În schimbul a 200 de euro, străinul i-ar fi întocmit cartea de identitate românească în doar trei zile, urmând să fie folosită la locul de muncă în Germania.

Angajații Poliției de Frontieră au ridicat documentul pentru a fi transmis spre expertiză, iar persoana și-a continuat călătoria.

În al doilea caz, un șofer de 54 de ani a fost reținut pe motiv că numărul VIN cod nu corespundea cu cel din certificatul de înmatriculare.

După verificări minuțioase, s-a aflat că documentele prezentate aparțin altui mijloc de transport, deținut de persoana aflată în punctul de trecere.

Bărbatul a recunoscut că documentele nu aparțin autoturismului și că ar fi încercat să introducă fraudulos în țară transportul, pentru a-l folosi ca piese de schimb.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.

înmatriculare falsăînmatriculare falsă

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: