image
Sursa foto: Profimedia Images

Danemarca vrea să închirieze celule în Kosovo pentru sute de deținuți

Danemarca doreşte să închirieze celule de închisoare în Kosovo pentru a trimite acolo 300 de deţinuţi. Planul a fost prezentat de guvernul de la Copenhaga, în condițiile în care închisorile din regatul scandinav sunt supraaglomerate.

Acest proiectul prevede "închirierea a 300 de locuri de închisoare în Kosovo" pentru a trimite străinii condamnaţi în Danemarca la deportare după ispăşirea pedepsei, a transmis Ministerul Justiţiei într-un comunicat.

În 2020, aproximativ 350 de deţinuţi din închisorile daneze urmau să fie expulzaţi la sfârşitul pedepsei. Proiectul mai prevede extinderea capacităţii sistemului penitenciar danez cu 326 de locuri între 2022 şi 2025.

Din 2015, numărul deținuților a crescut cu 19% în Danemarca și a ajuns la peste 4.000 de persoane la începutul lui 2021, ceea ce a dus la ocuparea 100% a închisorilor, potrivit statisticilor naţionale. În aceeaşi perioadă, numărul gardienilor a scăzut cu 18% în regatul scandinav cu o populaţie de 5,8 milioane de locuitori, cunoscut pentru închisorile deschise rezervate deţinuţilor care ispăşesc pedepse mai mici de cinci ani.

„Vom avea un deficit de aproximativ 1.000 de locuri în sistemul penitenciar până în 2025", a menţionat ministrul Nick Haekkerup, citat în comunicat.

În Kosovo, potrivit datelor din World Prison Brief al Universităţii din Londra, 1.642 de persoane erau încarcerate în 2020, pentru un grad de ocupare de 97%. În trecut, Norvegia şi Belgia au închiriat deja celule în Ţările de Jos şi au trimis deţinuţi acolo, scrie Agerpres.

Noutăţile partenerilor

comentarii: