image
Sursa foto: Profimedia Images

Greierele de casă devine aliment în Uniunea Europeană: Este a treia insectă aprobată pentru consum de către Comisie

Comisia Europeană a autorizat, joi, includerea greierului de casă (Acheta domesticus) ca aliment nou în Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă emis de executivul european.

Greierele de casă este a treia insectă care a fost aprobată pentru consum în Uniunea Europeană după ce, în iulie 2021, a fost emisă aprobarea pentru viermele galben uscat, iar în luna noiembrie pentru lăcusta călătoare. Greierele de casă a primit autorizație spre a fi consumat atât în formă congelată, uscată sau pudră.

Această autorizaţie a Comisiei Europene a fost susţinută de statele membre în data de 8 decembrie 2021, după o evaluare amănunţită realizată de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) care a ajuns la concluzia că consumul acestei insecte este sigur pentru utilizările cerute de compania care a formulat solicitarea. Produsele care conţin acest nou aliment trebuie să fie etichetate corespunzător şi să menţioneze posibilele reacţii alergice, scrie digi24.ro.

În ultimii ani, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a descoperit că insectele sunt o sursă de alimente hrănitoare şi sănătoase cu un conţinut bogat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre şi minerale. În plus, insectele constituie o parte importantă a dietei zilnice pentru sute de milioane de persoane din întreaga lume. De asemenea, în contextul strategiei „De la fermă la farfurie”, insectele au fost indentificate drept o sursă alternativă de proteine care ar putea facilita tranziţia spre un sistem alimentar mai sustenabil.

Noutăţile partenerilor

comentarii: