image
Sursa foto: Jurnal.md

Maia Sandu cere DEMISIA judecătorilor Curții Constituționale

Maia Sandu cere demisia judecătorilor Curții Constituționale. „Le solicit judecătorilor Curții să-și prezinte imediat demisiile, dacă mai au un pic de onoare și respect față de Constituția Republicii Moldova și cetățenii acestei țări”, a scris pe facebook prim-ministra, Maia Sandu.

„Judecătorii Curții Constituționale își continuă delirul, făcând de rușine pe plan național și internațional instituția pe care o reprezintă.

Chiar dacă a adoptat dispozitivul hotărârii în care a indicat că își revizuiește și anulează toate actele emise între 7 și 9 iunie a.c., în comunicatul de presă Curtea Constituțională menționează că ”La baza anulării a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova.”

În esență, Curtea, în loc să recunoască faptul că a participat la încercarea disperată a Partidului Democrat de a se menține ilegal la putere, își justifică decizia doar prin faptul că aceasta ar fi situația la momentul de față în Republica Moldova.

Calific această abordare ca fiind inadmisibilă din perspectiva respectului față de Legea Supremă a statului. Curtea Constituțională trebuie să adopte acte în conformitate cu prevederile literei și spiritului Constituției, și nicidecum în baza deciziilor și comportamentului actorilor politici din țară.

În același timp, le solicit judecătorilor Curții să-și prezinte imediat demisiile, dacă mai au un pic de onoare și respect față de Constituția Republicii Moldova și cetățenii acestei țări.”, a scris pe Facebook Maia Sandu.

Amintim că astăzi, judecătorii Curții Constituționale au anulat deciziile controversate privind legalitatea noii guvernări.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: