Din totalul de peste 630 de mii de buletine, 220 de mii sunt în limba rusă. Un singur buletin costă 17 bani.

Scoase de sub tipar, buletinele sunt verificate suplimentar. Fiecare document are 14 semne de protecție. Întreg procesul este supravegheat de către reprezentanții Comisiei electorale centrale.

În ziua de 20 mai, în 23 secții de votare au lipsit 1328 de buletine în limba rusă și 123 - în română.

Atunci, președinții birourilor electorale au dat vina pe muncitorii de la Tipografia Centrală, însă șeful acesteia nu vede o problemă.

„Nu e nimic strașnic, e o eroare umană. Oamenii lucrează 24 de ore și sunt obosiți”, a declarat directorul Tipografiei Centrale, Dinu Solocovici, care nu exclude că ”pierderea” buletinelor s-ar putea repeta.

Reprezentanții Comisiei electorale centrale afirmă că nu au examinat în detaliu această problemă, din lipsă de timp.

Tipărirea buletinelor va dura două zile. Transportarea actelor la destinație se va face vineri. Turul doi de scrutin pentru șefia Primăriei Chișinău va avea loc duminică, 3 iunie. Cetățenii sunt îndemnați să aleagă unul din doi concurenți - proeuropeanul Andrei Năstase și socialistul Ion Ceban.