Acțiunile pretins a fi ilegale ale avocatei au fost denunțate la DGT Nord a CNA chiar de inculpata pe dosarul respectiv.

În cadrul documentării cazului s-a stabilit că, la finele lunii mai 2018, apărătoarea ar fi pretins și primit mijloace bănești sub pretextul că are influență asupra procurorilor din cadrul Procuraturii municipiului Bălţi. Aceasta ar fi dat asigurări că, procurorul de caz în atribuțiile căruia intră examinarea, instrumentarea și reprezentarea acuzării de stat în instanța de judecată, să solicite aplicarea unei pedepse mai blânde în privința inculpatei.

Urmare măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, avocata a fost prinsă în flagrant delict în după-amiaza zilei de ieri. Ea a fost reținută pentru 72 de ore, fiind bănuită de trafic de influență. Pentru acest gen de infracțiune, codul penal prevede o pedeapsă de până 6 ani de închisoare.

Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.