image
Sursa foto: Jurnal.md

Zbor către nicăieri: Dacă nu ai unde să călătorești din cauza restricțiilor, o companie aeriană te plimbă 3 ore cu un avion

Taiwan continuă să răspundă nevoilor populației sale de călătorie, oferind un zbor care duce...nicăieri. EVA Air, unul dintre cei mai mari transportatori din Taiwan, oferă o călătorie specială pe 8 august, scrie CNN.

Aeronava va decola de pe aeroportul Taipei Taoyuan pentru un zbor de aproximativ 3 ore, urmând să se întoarcă pe același aeroport.

„Piața de turism a fost suspendată de mai bine de jumătate de an. Strigătele cetățenilor pentru călătorii în străinătate sunt din ce în ce mai puternice. Pentru a satisface dorințele călătorilor, EVA Air a decis să introducă o experiență de călătorie alternativă pe 8 august, de Ziua Tatălui.”, se arată într-un comunicat de presă pe site-ul EVA Air.

Dacă este o zi senină, pasagerii vor putea vedea mai multe atracții din Taiwan, inclusiv Insula Guishan și coasta pitorească Huadong, precum și alte insule din apropiere.

Mâncarea este un alt punct culminant al călătoriei. Principalele feluri sunt pregătite de bucătarul Motokazu Nakamura, cu trei stele Michelin.

Un bilet la clasă economică va costa 180 de dolari. Pentru clasa business pasagerii vor plăti 34 de dolari în plus, informează digi24.ro.

Noutăţile partenerilor

comentarii: