image
Sursa foto: dse.md

FOTO: Accident violent în raionul Ungheni; A fost nevoie de o echipă de descarcerare

Un accident violent s-a produs în raionul Ungheni, în preajma localităților Rezina și Cetireni, pe 14 august, curent. La fața locului a fost nevoie de intervenția echipei de descarcerare pentru a-l scoate pe conducătorul auto dintre fiare.

Potrivit informațiilor recepționate de serviciul 112, un automobil de model Volkswagen Passat a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac. În urma impactului conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 26 de ani, a rămas blocat în autoturismul avariat. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din raionul Ungheni au efectuat deblocarea promptă a sinistratului.

În urma accidentului bărbatul a suferit diverse traumatisme fiind transportat de echipajul medical la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele și cauza producerii accidentului urmează a fi stabilite de poliție. În ultimele 24 de ore pompierii și salvatorii IGSU au intervenit în 73 situații de risc.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: