image
Sursa foto: jurnal.md

CSM a anulat hotărârea prin care Gheorghe Balan a fost eliberat din funcția de judecător

Consiliul Superior al Magistraturii a casat astăzi hotărârea emisă anterior de Colegiului Disciplinar în privința magistratului Gheorghe Balan prin care a fost eliberat din funcție.

Abaterea a fost constatată de CSM, iar judecătorului Balan i-a fost aplicată o altă sancțiune, sub formă de mustrare. Decizia Consiliului poate fi atacată în decurs de 30 de zile la Curtea de Apel Chișinău.

Se întâmplă în urma unei decizii anterioare a Colegiul Disciplinar, care l-a sancționat pe Gheorghe Balan după ce a verificat faptele invocate într-o sesizare a Serviciului de Informații și Securitate, dar și o plângere comună, semnată de primarul și câțiva consilieri din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi, localitatea de baștină a soției judecătorului.

Semnatarii au invocat că magistratul ar fi participat la adunările organizației teritoriale a Platformei Demnitate și Adevăr.

Atunci Gheorghe Balan a fost acuzat că s-a implicat în activități interzise unui judecător.

Precizăm că numele judecătorului Gheorghe Balan a apărut și într-o rezoluție a Parlamentului European, care și-a exprimat îngrijorarea privind drepturile judecătorilor independenți.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: