image
Sursa foto: mfa.gov.md

Republica Moldova va primi un împrumut de până la 150 de milioane de euro pentru realizarea Proiectului „Moldova drumuri IV”

În marja participării la Summit-ul Parteneriatului Estic, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a semnat în numele Guvernului Republicii Moldova și în prezența președintelui Maia Sandu contractul de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, în cadrul căruia țara noastră va primi un împrumut de până la 150 de milioane de euro pentru realizarea Proiectului „Moldova drumuri IV”.

Semnarea contractului de finanțare este rezultatul negocierilor purtate de către vicepremierul Andrei Spânu și oficialii din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

„Pășim pe o finanțare concretă pentru drumuri bune cu sprijinul partenerilor europeni care ajută la dezvoltarea rețelei de infrastructură și conectivității cu beneficii pe termen lung atât pentru comunitățile locale, cât și pentru agenții economici care vor putea să transporte mărfurile mai rapid și eficient”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu.

În cadrul proiectului vor fi reabilitate, modernizate şi extinse peste 150 de km de drumuri și elaborate studiile de fezabilitate şi a documentației de proiect pentru alte sectoare de drum național prioritare.

mfa.gov.mdmfa.gov.md

Noutăţile partenerilor

comentarii: