image
Sursa foto: jurnal.md

Proiectul privind crearea comisiei care va analiza legislaţia după anularea alegerilor, VOTAT; „Se aruncă praf în ochi”

Proiectul de hotărâre privind efectuarea unei analize, evaluări și expertize a legislației electorale care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi din Chișinău a stârnit critici în plenul Parlamentului.

O parte din parlamentari au declarat că scopul proiectului este de a arunca praf în ochi pentru cetăţenii RM şi partenerii europeni.

Chiar şi în pofida criticilor, documentul a fost votat de majoritatea parlamentară.

„Am deschis Codul Electoral la capitolul privind alegerile locale şi acolo se spune că alegerile sunt declarate nevalabile, apoi nule. După ce se declară nule, se spune că are loc votarea repetată. Dacă noi astăzi avem decizia judecății, de ce judecata nu a mers până la capăt?. Asta demonstrează că această decizie este luată la comandă. De ce nu a existat o amendă? Dacă îl amendau, candidatul putea merge la CEDO şi de asta nu au făcut. Avem câteva instituţii care au încălcat legea. Nici CEC-ul nu adus până la capăt, nici instanţa de judecată. Vrem să punem un paravan şi să ne detașăm. Cât avem instanțe de judecată controlate, o să avem aşa situaţii”, a declarat deputatul PL Lilian Carp.

„Procesul s-a început când era mai mult de un an până la alegeri. După mine, era nevoie de continuat”, a spus Valeriu Ghileţchi, care a şi prezentat proiectul.

„Este o decizie neargumentată. Nu o să găsiţi răspunsuri la întrebările apărute în legătură cu decizia instanţei. Scopul este de a arunca praf în ochi cetățenilor şi partenerilor europeni. Decizia a fost luată nu din cauza legislaţie, dar din cauza influenţelor politice. Putem noi face legi, dar dacă vor fi aplicate cu rea-credinţă nu va ajuta”, a explicat deputatul PLDM Grigore Cobzac.

„Nu cred că există om care nu înţelege de ce a fost introdus pe ordinea de zi acest proiect, pentru a arunca praf în ochi. Este o vină şi vina este din cauza modificărilor legislaţie electorale. Instanţele de judecată mai bine sunt controlate decât CEC-ul, că acolo sunt diferiți membri. Doar s-a modificat şi instanţele examinează plângeri”, a declarat deputatul PCRM Oleg Reidman.

Proiectul a fost criticat şi de deputatul PLDM Maria Ciobanu, care a venit cu mai multe întrebări către Ghileţchi. „Nu cred că staţi şi propuneţi lucruri ridicole? Domnule Ghileţchi, nu aţi sta în prezidiu dacă nu o să spuneţi ceea ce spuneţi acum”, a spus Maria Ciobanu.

„Uzurparea puterii este o crimă gravă. Propunerea nu este o soluţie. PLDM condamnă această abordare şi nu va participa la această comisie. Mai aveţi şanse să spuneţi adevărul”, a afirmat deputatul PLDM Iurie Ţap.

„Colegi, fiţi sincer. Ce vedem aici e o înţelegere. Justiţia este clar din ce e făcută. Toţi vorbesc despre asta”, a adăugat Reidman.

În timpul discuţiilor, socialiştii nu au întârziat să se victimizeze. „Noi şi candidatul nostru suntem victime ale deciziilor instanţelor de judecată”, a deputatul PSRM Vasile Bolea.

Potrivit proiectului, Comisia Juridică, Numiri și Imunități din cadrul Parlamentului va fi împuternicită pentru efectuarea expertizei a cadrului legal care a stat la baza invalidării alegerilor locale din Chișinău.

Astfel, Comisia va avea la dispoziție 60 de zile pentru a prezenta Parlamentului concluziile și propunerile sale, inclusiv de perfecționare a cadrului normativ relevant în vederea asigurării integrității procesului electoral și consolidării drepturilor electorale ale cetățenilor Republicii Moldova.

La expertiza situației din contextul invalidării alegerilor locale vor putea participa specialiști din cadrul Comisiei Electorale centrale, reprezentanți ai autorităților administrației publice locale și centrale și experți independenți din partea societății civile, inclusiv experți din străinătate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: