Apărătoarea a mai precizat că motivul transferării lui Gheorghe Petic de la o închisoare la alta NU este cunoscut deocamdată și că ridică multe semne de întrebare.

Purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Oleg Pantea, nu a fost de găsit la telefon pentru comentarii. Gheorghe Petic a fost condamnat de prima instanță la trei ani și șase luni de închisoare pentru viol. Ulterior, el a ajuns să fie vizat într-un alt dosar, în care este cercetat pentru huliganism.

Petic a respins toate învinuirile, declarând că este vorba despre două dosare politice. Anterior, el a făcut dezvăluiri despre o schemă de contrabandă cu ţigări, în care ar fi implicaţi funcţionari de pe ambele maluri ale Prutului.